Record al emisiilor de carbon, după ce incendiile au lovit masiv părți importante ale emisferei nordice, potrivit datelor furnizate marți de Serviciul de monitorizare a atmosferei Copernicus al Uniunii Europene, citate de CNN.
Incendiile din America de Nord, Siberia dar și din mai multe state de lângă Marea Mediterană au lăsat peste 2,7 miliarde de tone metrice de carbon în timpul verii, atât iulie, cât și august înregistrând recorduri lunare pentru emisiile provocate de incendii. Mai mult de jumătate din emisiile din iulie ar putea fi provocate de incendii în America de Nord și Siberia.
Tot în această vară, Europa a înregistrat cele mai ridicate temperaturi de când au început măsurătorile, iar noi recorduri de temperatură au fost măsurate și în zona arctică și în Canada unde au fost înregistrate 49,5 grade în orășelul Lytton.
Schimbările climatice provocate de om fac ca evenimentele meteorologice extreme să devină mai frecvente și mai intense, iar seceta și valurile de căldură de anul acesta din Marea Mediterană au transformat regiunea într-un punct fierbinte al globului, care a poluat extrem de mult.
În același timp, incendiile sălbatice din Arctica, o regiune care s-a încălzit de peste două ori mai repede decât restul planetei începând cu anul 2000, au eliberat 66 de milioane de tone de dioxid de carbon între iunie și august, potrivit datelor transmise de Copernicus.
„Pe parcursul verii am monitorizat activitatea incendiilor din emisfera nordică. Ceea ce s-a remarcat ca fiind neobișnuit a fost numărul de incendii, dimensiunea zonelor care au fost arse, intensitatea lor și, de asemenea, persistența lor”, a declarat Mark Parrington, om de știință și expert în incendii la Copernicus.
Au fost înregistrate și incendii pe termen foarte lung, precum cele din Republica Sakha, din nord-estul Siberiei, care au ars din iunie și au început să se domolească abia la sfârșitul lunii august, iar unele au persistat și în septembrie, a adăugat Parrington.
Totodată, mai multe părți din Canada și California se confruntă cu incendii de proporții încă de la sfârșitul lunii iunie, iar unele focare încă sunt în desfășurare.